Ce s-a întâmplat cu acțiunile europene, în contextul crizei din Grecia

Ce s-a întâmplat cu acțiunile europene, în contextul crizei din Grecia
Publicat: 29/06/2015, 11:45

Indicele Stoxx Europe 600 este în coborâre cu 2,8%, pe fondul temerilor că Grecia se îndreaptă spre ieșirea din zona euro, după ce autoritățile elene au decis închiderea băncilor și controlul capitalului, până cel puțin după referendumul pe tema măsurilor de austeritate programat pe 5 iulie, relatează Bloomberg.

Bursa de la Atena va fi închisă luni, a declarat un oficial al Comisiei pentru Piețe de Capital.

Traderii care au mizat săptămâna trecută pe succesul negocierilor Greciei cu creditorii au fost luați pe nepregătite de anunțul de vineri seara al premierului elen Alexis Tsipras privind organizarea unui referendum pe 5 iulie.

Grecia negociază de luni de zile cu Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și FMI un nou pachet de reforme pentru deblocarea programului de ajutor de 240 de miliarde de euro, din care mai are de primit 7,2 miliarde de euro.

Programul de sprijin expiră pe 30 iunie, dată la care Grecia trebuie să achite FMI o datorie ce 1,6 miliarde de euro.

„Episodul scoate în evidență deficiențele structurale ale proiectului european și limitele voinței politice de a-l menține intact. Grecia nu va putea să plătească mâine (marți n.r.) datoria către FMI, iar asistența prin programul ELA ar putea fi retrasă miercuri. Nu văd pe nimeni care să intervină până miercuri, înainte de retragerea ELA”, a declarat Michael Ingram, analist la BGC Partners.

Stoxx 600 a urcat săptămâna trecută cu 2,9%, cel mai mult după luna aprilie, pe fondul optimismului că acordul va fi încheiat.

Toate cele 19 componente ale Stoxx 600 au scăzut luni, cele mai afectate fiind titlurile auto. Acțiunile PSA Peugeot Citroen și BMW au coborât cu peste 5,1%.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt este în declin cu 3,26%, CAC 40 al bursei din Paris cu 3,5%, IBEX al bursei din Madrid cu 3,96%, în timp ce FTSE 100 al bursei londoneze este în scădere cu 1,82%.

Euro a coborât cu până la 1,9%, la 1,0955 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din aproape o lună, fiind tranzacționat ulterior în scădere cu 1,3%.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Cei care au permis CATEGORIA B nu au voie, sub nicio formă. Regula spune că...
Bomba anului în lumea mondenă. Pe cine a refuzat Cătălin Botezatu
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unii angajați au început să-și ia concediu fără să le mai spună șefilor
×